SF Fanatic ?
De curând, informându-mă mai mult, am descoperit literatura SF. La început am fost reticentă, mi se părea o porcărie, recunosc, dar m-am hotărât să citesc şi astfel de cărţi. Aşa că o să-l aleg pe Isaac Asimov, cel care a scris cele 3 legi ale roboticii ( s-a făcut şi un film- I, Robot), şi pe Rene Barjavel, cel care a prezentat prima oară paradoxul bunicului.
Cele 3 legi ale roboticii
Legea 1
- Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă rău.
Legea 2
- Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1.
Legea 3
- Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2.
Paradoxul bunicului
Paradoxul bunicului este un paradox ipotetic al călătoriei în timp, fiind prima dată descris de către scriitorul de ficțiune Rene Barjavel, Le Voyageur Imprudent (română: Călătorul imprudent). Paradoxul presupune ipostaza în care un om călătorește înapoi în timp și își ucide bunicul biologic, înainte ca acesta din urmă să o întâlnească pe bunica omului călător. Ca rezultat, unul din părinții călătorului (și prin extensie, călătorul însuși) nu va fi niciodată conceput. Acest fapt implică imposibilitatea ca el să poată călători înapoi în timp, ceea ce la rândul său implică bunicul fiind încă în viață, iar călătorul reușind a fi conceput, permițându-i să se întoarcă în timp ca să își ucidă bunicul. Astfel, fiecare posibilitate pare să implice propria sa negare, un tip de paradox logic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu