Nu aţi trăit în viaţa voastră o clipă supremă în care aţi simţit că aţi descoperit ceva important, o clipă în care aţi simţit că totul se opreşte în jur???Ei bine, eu am simţit.Această clipă mi-a influenţat viaţa şi gândirea, dar mai ales modul de a privi trecutul.
Queen.Această revelaţie supremă este despre Queen.Aveam cam 12-13 ani.Pe atunci ascultam Katy Perry, Lilly Allen şi Mika.Eu eram MTV-ul şi MTV-ul eram eu.Cred că trăiam şi respiram doar pe muzica pe muzica aceea.Într-o seară, negăsind nimic interesant la televizor, butonam.Nu ştiu cum, am dat peste VH1.Un om cu mustaţă, îmbrăcat în pantaloni scurţi albi, la gât purtând o eşarfă roşie cu elemente albe.Acesta era Freddie Mercury.
Cânta o melodie care m-a impresionat până la lacrimi.Nu m-a emoţionat doar melodia(We are the champions), ci şi vocea sa, parcă divină şi m-am îndrăgostit de ea.Nu auzisem până atunci de Queen, dar am fost impresionată.Publicul cânta cu el, suspina la fiecare gest al său.
De atunci am ascultat şi The Beatles, Bee Gees iar acum Guns n' Roses(November Rain-noua mea obsesie).Dar nu am renunţat la muzica actuală.
În încheiere, o secvenţă dintr-un concert la care aş fi vrut să asist.Reacţia publicului la apariţia lui Freddie....superbă!Un adevărat artist, un geniu care a lăsat nişte capodopere în urma sa.R.I.P.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu